Valentine’s Day! Cand decorarea comerciala o da in kitch…

Totul este facut in forma de inimioara zilele astea in toate spatiile comerciale. Am fost la restaurant si am mancat varza cu ciolan in forma de inimioara. Mancarea de caini pe care am cumparat-o are inimioare. Chiar si cuiele la magazinul de cuie sunt asezate sub forma de inimioara.

Imi inspira doar povesti de dragoste moderne. S-au cunoscut in patiserie cand el era inebunit dupa pateurile cu ciuperci si ea la fel. Asta a fost primul lucru pe care il au in comun. De atunci, zi de zi, pateul cu carne este un fel de inel de logodna pentru ei.

sau …..

Au iesit in parc cu cainii. Ea avea un caine mare si falcos. El un chiuaua slab si nataflet. Mai intai s-au zarit si datorita faptului ca cei doi caini au socializat au trebuit sa schimbe cateva cuvinte. Au rostit amandoi acelasi lucru: ce caine caraghios ai? Au ramas impreuna si de atunci cei doi caini impart aceeasi farfurie cu mancare.

Sunt atatea inimi peste tot incat ai crede ca de Valentine’s parca toata lumea vrea sa demonstreze ca toate lucrurile functioneaza datorita iubirii. Chiar si cele care pana atunci functionau cu calcule matematice si legi ale fizicii! Publicitarii descopera, a nu stiu cata oara, ca emotionalul este totul in seminariile de la Adprint. Pana si firmele de paza si protectie gandesc acelasi lucru in perioada asta si vor sa aseze cate o inimioara la orice obiectiv pazit si sa adauge: pazit cu dragoste!

Parca prea multe inimi prin oras, incat ai zice ca omul este format doar din inima, si prea putine mesaje langa inima. Prea sablonat incat inima pare ca un steag ce trebuia ancorat la intrarea in magazine. Parca as fi vrut si un text langa inima, si un happening si povestea celui care casatorea oamenii pe ascuns spusa in mai multe feluri, pentru ca sunt oameni care din iubire adopta copii, din iubire construiesc o casa, din iubire pentru ceilalti fac sacrificii personale etc


Comments are closed.